Definiții pentru șine

SÍNE pron. refl. (Forma accentuată de acuz. pers. 3 pentru toate genurile și numerele; uneori întărit prin „însuși”) 1. (Precedat de prep. „pe” sau înv. „pre”, având funcție de complement direct al unui verb reflexiv) Numai pe sine nu se vede. 2. (Precedat de prepoziții, are funcție de atribut, de complement indirect sau de complement circumstanțial) Păstrează totul pentru sine însăși. ◊ Expr. De la sine = fără ajutorul sau intervenția cuiva, prin propriile forțe; din proprie inițiativă. (Substantivat) În sinea mea (sau a ta etc.) = în propria conștiință, în gând. – Lat. se (după mine, tine).

ȘÍNĂ, șine, s. f. 1. Fiecare dintre barele de oțel laminate după un anumit profil și folosite drept cale de rulare pentru un vehicul cu roți (tren, tramvai) sau de ghidare pentru anumite piese mobile dintr-o instalație tehnică. ♦ P. ext. Cale ferată. 2. Cerc de oțel care se montează pe roțile de lemn ale unui vehicul pentru a le feri de uzură. ♦ Bandă de metal care se fixează pe unele obiecte de lemn (uși, lăzi, butoaie etc.) pentru a le mări rezistența la uzură. – Din pol. szyna, germ. Schiene.

ŞÍN//Ă ~e f. 1 ) Fiecare din cele două bare de oţel fixate pe traverse şi folosite drept cale de rulare pentru un vehicul (tren, tramvai, etc.). ~ cu şanţ. 2) Tijă pentru ghidarea unor piese mobile într-un sistem tehnic. 3) Cerc de oţel îmbrăcat pe roţile de lemn ale unui vehicul pentru a le proteja. ~ de căruţă. 4) Bandă metalică cu care se încinge pe la margini un obiect (ladă, uşă etc.) pentru a-i mări rezistenţa. [G.-D. şinei] /<germ. Schiene