Definiții pentru buhai

BUHÁI, (I) buhai, s. m. (II) buhaiuri, s. n. I. S. m. 1. (Zool.; reg.) Taur. 2. Compus: buhai-de-baltă = bou-de-baltă. 3. Plantă erbacee cu două sau trei frunze mari, ovale și flori verzi-gălbui dispuse într-un spic (Listera ovata). II. S. n. Instrument muzical popular format dintr-o putinică cu fundul de piele, prin care trece un smoc de păr de cal care se trage cu degetele umezite, producând astfel un sunet asemănător cu mugetul unui taur. [Pl. și: (II) buhaie] – Din ucr. buhaj.

BUHĂÍ1, buhăiesc, vb. IV. Refl. A se umfla la față (de boală, de băutură, de somn etc.); a se puhăvi. – Din buhav.

BUHĂÍ2, buhăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A țipa, a urla; a plânge cu glas tare. 2. (Fam.) A tuși. – Din buhai.

BUHÁI1 ~ m. pop. 1) Mascul reproducător al vitelor cornute mari; taur. 2) fig. fam. Om brutal. [Sil. bu-hai] /<ucr. buhaj

BUHÁ//I2 ~iuri n. Instrument muzical popular folosit de urători la Anul Nou, confecţionat dintr-o putinică cu unul dintre funduri din piele, prin care trece un smoc de păr de cal care, fiind tras cu degetele umezite, produce sunete asemănătoare cu mugetul taurului. [Sil. bu-hai] /<ucr. buhaj

A SE BUHĂ//Í mă ~iésc intranz. pop. (despre persoane) A se umfla la faţă (de boală, de somn, de băutură etc.); a deveni buged. [Sil. -hă-i] /Din buhai