Definiții pentru gradină

GRÁDINĂ, gradine, s. f. Daltă specială din oțel care servește la cioplirea unor roci în vederea obținerii de elemente de construcție decorative. – Din it. gradina.

GRĂDÍNĂ, grădini, s. f. 1. Suprafață de teren arabil, de obicei îngrădită, pe care se cultivă legume, flori sau pomi fructiferi, în vederea obținerii unor produse; grădinărie. ◊ Expr. O grădină de om = om plăcut, simpatic. 2. Suprafață de teren plantată (și amenajată cu alei, bănci etc.) care servește ca loc de agrement sau care are rol decorativ. ◊ Grădină botanică = instituție științifică dotată cu o suprafață de teren pe care sunt cultivate (în scopul prezentării și studierii) colecții de plante vii. Grădină zoologică = instituție științifică dotată cu o suprafață de teren pe care sunt crescute (spre a fi expuse publicului sau studiate) animale vii din diverse regiuni ale pământului. ♦ Grădină de vară = restaurant amenajat în timpul verii în aer liber. 3. (În sintagmele) Grădină de copii = grădiniță (de copii). Grădină sezonieră = grădină de copii care funcționează în mediul rural în timpul muncilor agricole. – Din bg., scr. gradina.

GRADÍN//Ă ~e f. Daltă de oţel, folosită la sculptarea elementelor de construcţie decorative. /<it. gradina

GRĂDÍN//Ă ~i f. 1) Teren, de obicei îngrădit, pe care se cultivă legume, flori sau pomi fructiferi. ♢ ~ botanică grădină în care se cultivă plante din diferite regiuni ale globului. ~ zoologică grădină în care se cresc şi se întreţin animale din diferite regiuni ale globului. 2) Suprafaţă de teren plantată şi amenajată (cu alei, bănci etc.), care serveşte ca loc de agrement; parc. ♢ ~ de vară restaurant amenajat în timpul verii în aer liber. [G.-D. grădinii] /<bulg., sb. gradina