Definiții pentru mandat

MANDÁT, mandate, s. n. 1. Împuternicire (contractuală) de a reprezenta o persoană fizică sau juridică și de a acționa în numele ei; act prin care se dă această împuternicire; procură. ◊ Teritoriu sub mandat = (în trecut) teritoriu administrat de o țară străină în baza hotărârii unui for internațional. 2. (Jur.) Dispoziție, ordin. ◊ Mandat de arestare = act scris prin care organul judiciar competent ordonă arestarea unui învinuit, inculpat sau condamnat. Mandat de aducere = ordin scris dat unui organ de a aduce o persoană (învinuit, martor sau expert) în fața unei instanțe judecătorești sau a unui organ de cercetare penală, pentru a da declarații, lămuriri, pentru a efectua unele expertize etc. 3. Serviciu poștal prin care cineva poate expedia o sumă de bani pentru a fi remisă destinatarului; p. ext. formular completat în acest scop, pe baza căruia se face transmiterea sumei; sumă de bani expediată sau primită astfel. – Din fr. mandat. Cf. germ. Mandat.

MANDÁT ~e n. 1) Misiune acordată cuiva de o persoană pentru a acţiona în numele ei. 2) Document care certifică o astfel de misiune. 3) Dispoziţie emisă de o autoritate sau de o persoană oficială spre a fi îndeplinită de cei vizaţi. ♢ ~ de arest act scris prin care un organ judiciar ordonă arestarea unei persoane. 4) ~ poştal formular-tip pe baza căruia se poate expedia prin poştă o sumă de bani. 5) Sumă de bani expediată sau primită astfel. /<fr. mandat