Definiții pentru mecanicii

MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, subst., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = știință care se ocupă cu mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adv.) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adv.) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, it. meccanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, it. meccanico, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker.

MECÁNI//C1 ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de mecanică; propriu mecanicii. 2) Care este pus în mişcare de o maşină sau de un mecanism; funcţionat de o maşină sau de un mecanism. 3) fig. Care este făcut fără participarea conştiinţei sau a voinţei; inconştient; automat; maşinal; instinctiv; involuntar. 4) Care rezultă din mişcare; produs prin mişcare. Energie ~că. Reacţie ~că. /<lat. mechanicus, it. meccanico, fr. mécanique

MECÁNI//C2 ~ci m. 1) Specialist în mecanică. 2) Muncitor specializat în montarea, întreţinerea şi reparaţia maşinilor, mecanismelor, motoarelor sau aparatelor. 3) Persoană care conduce sau supraveghează un vehicul sau un motor; maşinist. 4) Conducător al unei locomotive; maşinist. /<lat. mechanicus, germ. Mechaniker

MECÁNIC3 adv. Ca un automat; fără raţiune. A vorbi ~. /<lat. mechanicus, it. meccanico, fr, mécanique

MECÁNICĂ f. 1) Ramură a fizicii care studiază mişcarea şi echilibrul corpurilor sub acţiunea forţelor exercitate asupra lor. 2) Ramură a tehnicii care are ca obiect de studiu construirea şi funcţionarea maşinilor, îndeosebi a pieselor şi mecanismelor care servesc la transmiterea mişcării. [G.-D. mecanicii] /<lat. mechanica, it. meccanica, germ. Mechanik