Definiții pentru sărea

SÁRE, (2, 4) săruri, s. f. 1. Substanță cristalină, sfărâmicioasă, solubilă în apă și cu gust specific, care constituie un condiment de bază în alimentație și este folosită în industria conservelor, în tăbăcărie, în industria chimică etc.; clorură de sodiu. ◊ Expr. Sarea pământului = ceea ce este mai de preț, mai valoros. Marea cu sarea sau sarea și marea = ceva exagerat de mult, imposibil de realizat. A-i fi (cuiva) drag ca sarea în ochi sau ca sarea în ochi = a-i fi (cuiva) nesuferit. A-i fi cuiva de ceva (sau a-i veni cuiva să facă ceva) cum îi este câinelui a linge sare = a nu dori deloc (să facă) un anumit lucru. A primi pe cineva (sau a ieși înaintea cuiva) cu pâine și sare = a primi pe cineva cu deosebită cinste. ♦ Fig. Spirit, farmec, haz. 2. Substanță chimică formată de obicei prin reacția unui acid cu o bază. 3. (În sintagmele) Sare amară = substanță chimică sub formă de praf alb, întrebuințată în medicină ca purgativ; sulfat de magneziu. Sare de lămâie = acid citric; săricică. 4. (La pl.) Lichid volatil preparat din carbonat de amoniu și substanțe puternic mirositoare (fenol, camfor etc.), întrebuințat, în trecut, pentru trezirea din leșin. – Lat. sal, salis.

SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal = a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”). A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire.

SÁR//E săruri f. 1) Substanţă albă, cristalizată, solubilă în apă, cu gust specific, întrebuinţată în alimentaţie drept condiment şi în industrie; clorură de sodiu. ~ de bucătărie. ♢ ~ gemă clorură naturală de sodiu. ~ de mare sare obţinută prin evaporare din apa de mare. ~ea pământului ceea ce este mai de preţ, mai valoros. A fi cuiva drag ca ~ea în ochi a fi nesuferit pentru cineva. A pune cuiva ~ pe coadă a nu putea pedepsi pe cineva, deşi s-ar cuveni. A nu avea (nici) ~ de mămăligă a fi foarte sărac. ~ea-i bună în fiertură, însă nu peste măsură un lucru este util când este folosit la locul lui şi în mod cumpătat. 2) fig. Fineţe de spirit. 3) Compus chimic format din reacţia unui acid cu o bază. ♢ ~ amară praf alb, cristalin, întrebuinţat ca purgativ; sulfat de magneziu. ~ea (lui) Glauber sulfat de sodiu. ~ de lămâie acid citric. ~ea (lui) Berthollet clorat de potasiu, întrebuinţat la fabricarea chibriturilor şi în pirotehnică. [G.-D. sării] /<lat. sal, salis

A SĂRÍ sar 1. intranz. 1) (despre fiinţe, lu-cruri) A se desprinde brusc din loc, deplasându-se într-o anumită direcţie (în sus, în jos, înainte, înapoi, în stânga, în dreapta); a sălta. ♢ ~ peste cal a îngroşa lucrurile; a exagera. ~ cu gura a) a se amesteca (nepoftit) în vorbă; b) a ocărî; a batjocori. A-i ~ cuiva în gât a) a se repezi la cineva pentru a-l îmbrăţişa; b) a manifesta dragoste (exagerată) pentru cineva. A-i ~ cuiva înainte a se repezi în întâmpinarea cuiva. Surcica nu sare departe de trunchi se spune despre copii care seamănă, mai ales prin unele apucături, cu părinţii. 2) A veni în grabă (pentru a acorda ajutor). ♢ Săriţi! Ajutor! 3) A se repezi cu scop agresiv; a se arunca; a ataca. ~ la bătaie. ♢ ~ în capul cuiva (sau a-i ~ cuiva în cap) a se năpusti asupra cuiva cu vorbe de ocară; a-i face cuiva scandal. 4) A apărea pe neaşteptate; a răsări ca din pământ. ♢ ~ în ochi a fi foarte evident. 5) (despre obiecte prinse de ceva) A se desprinde brusc (din locul pe care îl ocupă); a-şi schimba momentan poziţia; a se detaşa brusc. Uşa ~t din ţâţâni. ♢ A-i ~ cuiva inima (din loc) a fi cuprins de o emoţie puternică. A-i ~ cuiva ţandăra a se înfuria. A-i ~ cuiva ochii (din cap) se spune când cineva simte o durere fizică acută, când muşcă ceva foarte iute, acru etc. Să-mi sară ochii (din cap)! pe cuvânt de cinste! ~ în aer a exploda. Plânge de sare cămaşa de pe el se spune despre cineva, care plânge foarte tare. A-şi ~ din minţi (sau fire) a) a-şi ieşi din minţi; a se sminti; b) a se mânia peste măsură. A-şi ~ din ţâţâni (sau din balamale) a-şi pierde răbdarea; a nu mai putea suporta ceva. 6) A se juca zburdând. 2. tranz. 1) A traversa printr-un salt. ~ şanţul. 2) A trece cu vederea (voit sau din greşeală). ~ un alineat. /<lat. salire