Definiții pentru teapă

ȚEÁPĂ, țepi, s. f. 1. Par lung și ascuțit la un capăt (folosit în trecut ca instrument de supliciu); p. restr. vârful unui astfel de par. 2. Prelungire ascuțită și țepoasă la spicele cerealelor; (la pl.) resturile tulpinilor unor păioase, rămase în pământ după ce plantele au fost cosite. 3. Ghimpe, așchiuță, spin. 4. (La pl.) Păr aspru, ghimpos care acoperă corpul unor animale. – Cf. sl. čepati.

TEÁPĂ s. f. 1. Soi, fel, fire, caracter. 2. Stare, treaptă, rang social, condiție socială. – Et. nec.

TEÁPĂ f. Grup de fiinţe sau de obiecte care se caracterizează printr-o anumită însuşire; specie; gen; categorie; fel; soi. ♢ De aceeaşi (sau de o) ~ care este de acelaşi soi sau caracter (rău). /Orig. nec.

ŢEÁPĂ ţepi f. 1) înv. Par lung şi ascuţit la un capăt, folosit ca instrument de tortură. A trage în ~. 2) Parte ascuţită a unui astfel de par. 3) reg. Vergea ascuţită la un capăt, în care se înfige carnea ce trebuie friptă (la grătar); frigare. 4) Fir lung, subţire şi ascuţit, constituind o prelungire a spicelor unor cereale. 5) la pl. Parte ascuţită a tulpinii de cereale rămasă după recoltare. 6) la pl. Păr aspru şi ţepos care acoperă corpul unor animale. ~ la arici. 7) Formaţie tare şi ascuţită ce creşte pe tulpina sau frunzele unor plante; ghimpe; spin. [G.-D. ţepii; Pl. şi ţepe] /Cuv. autoht.