Definiții pentru terenuri

TERÉN, terenuri, s. n. 1. Întindere de pământ delimitată (considerată după relieful sau după situarea sa în spațiu). ◊ Expr. A sonda (sau a pipăi, a tatona) terenul = a observa cu atenție situația, împrejurările, înainte de a întreprinde ceva; a se informa. A câștiga teren = a progresa puțin într-o acțiune; a-și consolida poziția. A părăsi terenul = a se da bătut, a ceda. A pierde teren = a pierde șansele de succes. ♦ Solul privit din punct de vedere geologic, geografic etc. Terenuri paleozoice. ♦ Loc, regiune. 2. Fig. Domeniu de activitate, de preocupări. ◊ Loc. adv. Pe teren = la fața locului; la locul de producție. 3. (Urmat de determinări care arată destinația) Spațiu special amenajat într-un anumit scop. Teren de sport. – Din fr. terrain.

TERÉN ~uri n. 1) Întindere de pământ (delimitată în funcţie de relief); porţiune de pământ. ♢ A pregăti ~ul a face lucrări pregătitoare înainte de a întreprinde ceva. A sonda (sau a pipăi, a tatona) ~ul a cerceta împrejurările (înainte de a întreprinde ceva) pentru a-şi asigura reuşita. A câştiga ~ a progresa într-o acţiune, reuşind puţin câte puţin. A părăsi ~ul a ceda; a se da bătut. 2) Sol dintr-o porţiune a scoarţei terestre, conside-rat din punct de vedere al naturii sale. ~ argilos. 3) Suprafaţă de pământ special amenajată în vederea anumitelor lucrări sau activităţi. 4) fig. Domeniu de activitate; sferă de preocupări. ♢ Pe ~ la faţa locului; la locul de muncă. /<fr. terrain