Definiții pentru țiuiserăți

ȚIUÍ, țíui, vb. IV. Intranz. 1. A produce un sunet prelung, ascuțit, cu rezonanță metalică. ◊ Expr. A(-i) țiui cuiva în urechi (sau în creieri) sau a-i țiui cuiva urechile (sau urechea etc.) = a avea impresia de vâjâială (în urechi sau la cap). 2. (Despre păsări) A scoate sunete prelungi (și stridente). [Pr.: ți-u-i. – Prez. ind. și: țiuiesc] – Țiu1 + suf. -ui.

TIUÍ, tiuiesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A izgoni un animal (cu strigătul „tio”). [Pr.: ti-u-i] – Tio + suf. -ui.

A ŢIUÍ ţíui intranz. 1) (despre obiecte care străbat aerul sau despre fenomenele naturii) A produce un zgomot prelung şi ascuţit; a şuiera. Gloanţele i-au ţiuit pe lângă ureche. ♢ A-i ~ (cuiva) în urechi (sau în cap) ori a-i ~ (cuiva) urechile (sau urechea) a avea (din cauza oboselii, bolii) senzaţia unui sunet ascuţit şi continuu. 2) (despre păsări sau despre puii lor) A scoate sunete prelungi şi stridente caracteristice speciei; a scoate ţiuituri; a face „ţiu-ţiu”. [Sil. ţi-u-] /ţiu + suf. ~ui