Definiții pentru cuibării

CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar.

A CUIBĂR//Í ~ésc 1. tranz. (unele plante, mai ales cartoful, porumbul) A înconjura cu pământ la rădăcină (asemenea unui cuib) pentru a favoriza dezvoltarea; a muşuroi. 2. intranz. (despre păsări) A face cuib (şi a scoate pui). Pescăruşul cuibăreşte pe stânci. /cuib + suf. ~ări

A SE CUIBĂR//Í mă ~ésc intranz. 1) (despre păsări) A-şi face cuib. 2) (despre păsări) A-şi face loc în cuibar; a se aşeza în cuib. 3) fig. (despre fiinţe) A se instala cât mai comod. 4) fig. (despre fiinţe pribege) A-şi găsi adăpost; a se aciua; a se oploşi; a se pripăşi; a se adăposti. /cuib + suf. ~ări