Definiții pentru gustului

GUST, gusturi, s. n. I. Simț prin care organismul primește (cu ajutorul limbii și mucoasei bucale) informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe cu care vine în contact; senzație produsă de o substanță (alimentară) prin excitarea limbii și mucoasei bucale; proprietatea unor substanțe (alimentare) de a provoca această senzație. ◊ Loc. adj. Cu gust = gustos. Fără (nici un) gust = lipsit de gust bun; fad. ◊ Expr. A da de (sau a afla) gustul (unui lucru) = a începe să-ți placă (un lucru). II. Fig. 1. Capacitatea de a înțelege sau de a aprecia frumosul (în natură, în artă). ◊ Loc. adj. De gust = (despre oameni) cu simț estetic sau artistic dezvoltat; (despre manifestări, realizări ale oamenilor) care exprimă, arată un asemenea simț. Fără (sau lipsit de) gust = (despre oameni) lipsit de simț estetic; (despre manifestări sau realizări ale oamenilor) urât. De prost gust = a) care arată lipsa simțului estetic; b) nepotrivit, penibil, jenant. ◊ Loc. adv. Cu gust = cu pricepere, în mod estetic. 2. Înclinație, predispoziție, pornire. ♦ Preferință. 3. Plăcere, dorință, poftă. – Lat. gustus.

GUST ~uri n. 1) Simţ al organismului prin care percepe (cu ajutorul limbii şi mucoasei bucale) proprietăţile chimice ale substanţei cu care vine în contact. 2) Senzaţie produsă, în special de alimente, asupra mucoasei bucale şi limbii. ~ sărat. ~ amar. ~ neplăcut. ♢ A da de ~ (a prinde la ~) a începe să placă. 3) Facultate a omului de a înţelege şi a aprecia frumosul. ♢ Cu ~ cu simţ estetic. De prost ~ a) lipsit de simţ estetic; b) care produce o impresie neplăcută. 4) Preferinţă deosebită pentru ceva; predilecţie. ~ pentru cărţi vechi. ~ pentru călătorii. 5) Dorinţă (nestăvilită) de a avea sau de a face ceva; poftă; chef. ♢ A-i trece (sau a i se tăia) cuiva ~ul pentru ceva a nu mai dori ceva. /<lat. gustus