Definiții pentru plâns

PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

PLÂNS1, plânsuri, s. n. Faptul de a (se) plânge; tânguire; (concr.) lacrimi; plânset, plânsoare. ◊ Loc. adj. De plâns = care provoacă milă, vrednic de milă, jalnic. – V. plânge.

PLÂNS2, -Ă, plânși, -se, adj. Care a plâns, care poartă urme de lacrimi. ♦ (Despre glas) Plângăreț (2). – V. plânge.

A PLÂNGE plâng 1. intranz. 1) A vărsa lacrimi scoţând sunete specifice, nearticulate (de durere sau din cauza unei zguduiri sufleteşti). ~ de ciudă. ♢ A-i ~ cuiva de milă a-i părea rău cuiva de cineva care se află într-o stare penibilă. 2) fig. (despre fenomene ale naturii) A scoate sunete tânguioase, pline de jale; a se tângui; a suspina. Vântul plânge. 2. tranz. 1) (persoane sau situaţii) A regreta cu îndurerare (vărsând lacrimi); a jeli; a deplânge; a tângui. ♢ A-şi ~ păcatele a regreta. 2) (persoane) A trata cu milă compătimind; a deplora; a căina; a deplânge. /<lat. plangere

A SE PLÂNGE mă plâng intranz. 1) A-şi împărtăşi neplăcerile, durerile, neajunsurile jeluindu-se (cuiva); a se tângui; a se căina; a se jeli; a se jelui. 2) A adresa o reclamaţie (unei autorităţi); a veni cu o plângere; a reclama; a se jelui. /<lat. plangere

PLÂNS1 n. v. A PLÂNGE şi A SE PLÂNGE. ♢ De ~ care trezeşte compătimire; vrednic de milă. /a (se) plânge

PLÂN//S2 ~să (~şi, ~se) 1) v. A PLÂNGE. 2) (despre ochi, faţă) Care are urme de lacrimi. /Din plânge