Definiții pentru rost

ROST, rosturi, s. n. 1. Sens, înțeles, tâlc; scop, menire, justificare, motivare. ♦ Atribuție, rol, misiune, sarcină. 2. Mod de a-și întocmi viața; stare, situație socială, materială, familială; p. ext. gospodărie. ◊ Expr. A (nu) ști rostul cuiva = a (nu) ști unde se află și cum își organizează cineva viața. A fi rost de ceva = a întrevedea posibilitatea de a găsi ceva. A face rost de ceva = a procura ceva (greu de obținut, de realizat). 3. Mod, fel de organizare a unei activități; ordine după care se desfășoară o acțiune; plan de desfășurare, de executare a ceva. ◊ Expr. A nu-și afla rostul = a nu-și găsi locul, a nu-și găsi astâmpăr. A-și pierde rostul = a-și pierde cumpătul. A fi în rostul lui = a fi acolo unde îi este locul, unde se cuvine să fie. ♦ Ordine stabilă, stare de lucruri; rânduială. 4. Spațiu în formă de unghi, format la războiul de țesut între firele de urzeală ridicate de ițe și cele rămase jos, prin care se trece suveica cu firul de bătătură. 5. Spațiu îngust lăsat între două construcții alăturate sau între două părți ale unei construcții, pentru a permite mișcarea lor relativă sub acțiunea forțelor interioare sau a variațiilor de temperatură. Rost de etanșare. Rost de lucru. ♦ Jgheab săpat în lemn, pe care alunecă o ferestruică, o ușă, un capac. 6. (Înv.) Gură; (azi livr.) grai, vorbire. ◊ Loc. adv. Pe de rost = fără un text în față, din aducere-aminte, din memorie. ◊ Expr. A învăța pe de rost = a învăța un text pentru a-l putea reda din memorie. A lua (pe cineva) la rost = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. ♦ (Înv. și arh.) Facultatea de a vorbi. – Lat. rostrum.

ROST ~uri n. 1) Destinaţie a unui lucru în funcţie de utilitatea lui; noimă; sens. A şti ~ul vieţii. 2) Bază raţională care justifică existenţa unui lucru sau realizarea unei ac-ţiuni; sens. ♢ Fără ~ fără folos; degeaba. A-şi avea ~ul a) a fi îndreptăţit; b) a avea o anumită destinaţie. N-are ~ nu face. Ce ~ are? a) nu are nici o bază raţională; b) la ce foloseşte? la ce bun? 3) Situaţie în societate. ♢ Om cu ~ om aranjat în viaţă; gospodar. A-şi face un ~ în viaţă a se aranja. A face ~ de ceva a procura ceva care nu se găseşte uşor. 4) Stare de lucruri. ♢ A fi în ~ul lui a fi la locul cuvenit. A nu-şi afla ~ a fi cuprins de neastâmpăr. A-şi pierde ~ul a se pierde cu firea. 5) (la războiul de ţesut) Spaţiu (în formă de unghi) format de cele două plane ale firelor de urzeală, prin care se trece suveica cu bătătura. ~ul pânzei. ♢ Să crească ~ul mare formulă de urare spusă într-o casă unde se lucrează la războiul de ţesut. 6) Spaţiu îngust, lăsat între două elemente ale unei construcţii sau ale unui sistem tehnic. 7) înv. Cavitatea dintre maxilarul superior şi cel inferior, mărginit de buze; gură. ♢ A învăţa pe de ~ a însuşi un text pentru a-l putea reproduce din memorie. A lua la ~ a cere cuiva socoteală pentru cele înfăptuite, certân-du-l. /<lat. rostrum